Psihiatria ortodoxa in intrebari si raspunsuri
De (autor): Dmitri Avdeev
Singura cale corecta spre vindecarea de bolile sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea propriei vieti dupa dreptarul poruncilor lui Dumnezeu.
Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la incercare a credintei si chiar ca prilej de rasplata pentru cei ce se bucura de greutatile bolii, indurandu-le pentru Dumnezeu si viata vesnica. Astfel, in functie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile se defineste si sensul lor.
Este neaparata nevoie sa spunem ca bolile psihice sunt doar un caz particular de vatamare a firii omenesti. Din vremea stramosilor Adam si Eva ea a fost vatamata de pacat. Ca atare, omul ce sufera de o boala psihica nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau dintre noi. El isi poarta crucea. Iar noi suntem datori sa ne amintim mai des cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov, care spunea: "si orbului, si leprosului, si celui cu judecata vatamata, si pruncului de tata, si criminalului, si paganului arata‑le cinstirea cuvenita pentru chipul lui Dumnezeu. Ce treaba ai tu cu neputintele si neajunsurile lor? Ia seama la tine insuti sa n‑ai neajuns in dragoste". - Dr. Dmitri Avdeev

30.00Lei
30.00Lei
Primesti 30 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Singura cale corecta spre vindecarea de bolile sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea propriei vieti dupa dreptarul poruncilor lui Dumnezeu.
Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la incercare a credintei si chiar ca prilej de rasplata pentru cei ce se bucura de greutatile bolii, indurandu-le pentru Dumnezeu si viata vesnica. Astfel, in functie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile se defineste si sensul lor.
Este neaparata nevoie sa spunem ca bolile psihice sunt doar un caz particular de vatamare a firii omenesti. Din vremea stramosilor Adam si Eva ea a fost vatamata de pacat. Ca atare, omul ce sufera de o boala psihica nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau dintre noi. El isi poarta crucea. Iar noi suntem datori sa ne amintim mai des cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov, care spunea: "si orbului, si leprosului, si celui cu judecata vatamata, si pruncului de tata, si criminalului, si paganului arata‑le cinstirea cuvenita pentru chipul lui Dumnezeu. Ce treaba ai tu cu neputintele si neajunsurile lor? Ia seama la tine insuti sa n‑ai neajuns in dragoste". - Dr. Dmitri Avdeev
Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la incercare a credintei si chiar ca prilej de rasplata pentru cei ce se bucura de greutatile bolii, indurandu-le pentru Dumnezeu si viata vesnica. Astfel, in functie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile se defineste si sensul lor.
Este neaparata nevoie sa spunem ca bolile psihice sunt doar un caz particular de vatamare a firii omenesti. Din vremea stramosilor Adam si Eva ea a fost vatamata de pacat. Ca atare, omul ce sufera de o boala psihica nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau dintre noi. El isi poarta crucea. Iar noi suntem datori sa ne amintim mai des cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov, care spunea: "si orbului, si leprosului, si celui cu judecata vatamata, si pruncului de tata, si criminalului, si paganului arata‑le cinstirea cuvenita pentru chipul lui Dumnezeu. Ce treaba ai tu cu neputintele si neajunsurile lor? Ia seama la tine insuti sa n‑ai neajuns in dragoste". - Dr. Dmitri Avdeev
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!