Un yankeu la curtea regelui Arthur
De (autor): Mark Twain
Legile excesive si obiceiurile despre care se vorbeste in aceasta povestire au caracter istoric, asa cum au si faptele folosite pentru a le exemplifica. Nimeni nu pretinde ca aceste legi si obiceiuri au existat in Anglia secolului VI; nu, se pretinde doar ca, in masura in care ele au existat in civilizatia engleza sau in alte civilizatii ale unor timpuri mult mai indepartate, putem fi incredintati ca nu e nicio calomnie la adresa secolului al VI-lea daca presupunem ca ele functionau si atunci. Este pe deplin legitim sa presupunem ca oricare dintre aceste legi sau obiceiuri ar fi lipsit in acele vremuri indepartate, locul ei ar fi fost luat, cu abilitate, de una inca si mai proasta.
Intrebarea daca exista acel lucru numit dreptul divin al regilor, nu-si afla raspunsul in aceasta carte. A fost considerata o chestiune prea incurcata. Ca in fruntea unui popor ar trebui sa fie o persoana cu un caracter nobil si abilitati exceptionale, a fost un fapt dovedit si de netagaduit. Ca Divinitatea ar trebui sa faca aceasta alegere a fost, tot asa, un fapt dovedit si de netagaduit; prin urmare, ca El o si face, asa cum se sustine, a fost o deductie inevitabila. Dar asta numai pana cand autorul acestei carti s-a intalnit cu Madame Pompadour si Lady Castelmaine, si cu alte personaje nobile din aceeasi categorie; acestea s-au dovedit a fi foarte greu de incadrat in schema, asa ca s-a considerat a fi mai bine ca aceasta carte (ce trebuie sa apara in aceasta toamna) sa-si urmeze cursul, iar apoi sa ne pregatim sa rezolvam problema intr-o alta carte. Este, fara indoiala, un lucru ce ar trebui rezolvat si eu nu voi avea, oricum, nimic special de facut iarna viitoare. - Mark Twain
19.00Lei
19.00Lei
Primesti 19 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Legile excesive si obiceiurile despre care se vorbeste in aceasta povestire au caracter istoric, asa cum au si faptele folosite pentru a le exemplifica. Nimeni nu pretinde ca aceste legi si obiceiuri au existat in Anglia secolului VI; nu, se pretinde doar ca, in masura in care ele au existat in civilizatia engleza sau in alte civilizatii ale unor timpuri mult mai indepartate, putem fi incredintati ca nu e nicio calomnie la adresa secolului al VI-lea daca presupunem ca ele functionau si atunci. Este pe deplin legitim sa presupunem ca oricare dintre aceste legi sau obiceiuri ar fi lipsit in acele vremuri indepartate, locul ei ar fi fost luat, cu abilitate, de una inca si mai proasta.
Intrebarea daca exista acel lucru numit dreptul divin al regilor, nu-si afla raspunsul in aceasta carte. A fost considerata o chestiune prea incurcata. Ca in fruntea unui popor ar trebui sa fie o persoana cu un caracter nobil si abilitati exceptionale, a fost un fapt dovedit si de netagaduit. Ca Divinitatea ar trebui sa faca aceasta alegere a fost, tot asa, un fapt dovedit si de netagaduit; prin urmare, ca El o si face, asa cum se sustine, a fost o deductie inevitabila. Dar asta numai pana cand autorul acestei carti s-a intalnit cu Madame Pompadour si Lady Castelmaine, si cu alte personaje nobile din aceeasi categorie; acestea s-au dovedit a fi foarte greu de incadrat in schema, asa ca s-a considerat a fi mai bine ca aceasta carte (ce trebuie sa apara in aceasta toamna) sa-si urmeze cursul, iar apoi sa ne pregatim sa rezolvam problema intr-o alta carte. Este, fara indoiala, un lucru ce ar trebui rezolvat si eu nu voi avea, oricum, nimic special de facut iarna viitoare. - Mark Twain
Detaliile produsului
- Categoria: Literatura Universala
- Autor: Mark Twain
- Editura: ASTRO
- An aparitie: 2018
- Editie: Necartonata
- Format: 200 x 130 mm
- Nr. pagini: 336
- Varsta: +10 ani
- Traducator: Ioana Soroceanu
- Cod: ATR978-606-8660-38-7
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
ion boamfa
02/04/2024 11:45
Achizitie verificata
o carte care ar trebui citita de tineri dar mai ales de nostalgicii trecutului-poate asa se vor destepta
Arata mai mult
MACAMETE CRISTIAN NICOLAE
29/02/2020 21:36
Prima carte citita in copilarie. Pentru mine a fost borna de start a celei mai mari pasiuni de pana acum. De aici a inceput totul...Pare pueril , dar am avut rabdarea sa o citesc dinou dupa 26 de ani. Cati dintre voi mai tin minte ˇˇpropria born㡡 ?
Arata mai mult
2 din 2 de rezultate